E ora 21:30, afară e cam răcoare și stau la calculator
la căldura…. Mă gândeam când a apărut arta…. sau mai bine zis ce a favorizat
apariția ei. Poate c momente ca acestea sunt propice dezvoltării ei….. ca și
mine, deloc original, pornesc cronologic incursiunea.
Este posibil, omul din vechime, cel care și-a deprins
măcar un limbaj bazat pe semne, atunci când nu putea lucra pământul sau nu
putea merge la vânătoare, stătea la gura sobei și incepea să facă lucruri ce
urmau să-i facă serile mai puțin plictisitoare...
A inceput un membru al
tribului, apoi a fost apreciat și ridicat in rang. Insă apare competiția din
partea celorlați, care se temină in 2 feluri: ori este omorât inițiatorul, ce
duce la dispariția acelei indeletniciri, ori este văzut ca profesor și incepe
să invețe și alți indivizi, și acea
indeletnicire apărută posibil din plictiseală, intr-o seară ca aceasta, devine
o activitate comună, ce unește, favorizează socializarea și dictează alte
reguli in grup. Asta duce la o revoluție in toate aspectele tribului.
Arta poate fi, de fapt, pasiune pentru fiecare dintre
noi. De exemplu, cei care apreciază muzica clasică, o văd ca artă, dar un om
care aude prima oară o simfonie, nici măcar nu o poate categoriza, iar daca nu
e atras, nu o să o aprecieze. Dar are alte pasiuni pe care le-a studiat și le-a
insusit, și acele lucruri reprezinta artă pentru el.
Eu acum vă intreb pe voi ce parere aveți
despre inceputul artelor ? voi ce pasiuni aveți?
Până unde mergeți in aprofundarea ei?... Cine știe, poate
să devină o nouă artă recunoscută!?!
Pe data viitoare
Să fi-ți artiști:)
''Radu''
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu