Translate

05.07.2012

Am inţeles că nu-nţeleg!!! :p

      Aşa-i că uneori deşi spui exact ceea ce vrei ca lumea să inţeleagă, ei tot nu inţeleg? Mie mi s-a intâmplat de nenumărate ori, şi vă rog să mă credeţi, sunt o persoană a cuvintelor, a raţiunii şi a convorbirilor logice :p . Cu toate astea uneori am impresia că vorbesc cu statui, sau doar cu trupuri goale. 
     Deşi de cele mai multe ori dădeam vina pe ceilalţi că nu inţelegeau ceea ce vroiam să spun, am realizat că vina e pe jumătate (sau chiar mai mult de atât) şi a mea. Faptul era că EU nu inţelegeam pe deplin rolul, rostul şi mai ales efectul ce il aveau CUVINTELE!!! Să poţi exprima tot ceea ce simţi, scris sau oral este o ARTĂ ce te duce la desăvârşire totală. Poţi convinge, poţi informa nu doar unul, doi oameni ci o lume intreagă!!! Mărturii ne stau operele numeroşilor scriitori, filosofi, psihologi, oameni de ştiinţă... intr-un cuvânt ARTIŞTI care au reuşit să ne facă să inţelegem!!! 
    Deşi poate părea uşor penibil dar ceea ce m-a făcut să tresar, să reflect asupra importanţei pe care o dau cuvintelor pe care le folosesc, a fost o piesă muzicală. Simplă dar touşi expresivă melodia mi-a explicat prin versuri dar in egală măsură şi prin muzică despre CUVINTE. Aşa se şi numeşte piesa: Words şi este interpretată de către un grup vocal numit The Real Group.
    The Real Group este un grup vocal acapela, ce a luat fiinţă in Suedia şi are in componenţă cinci membri: Emma Nilsdotter, Katarina Henryson, Anders Edenroth, Morten Vinther Sorensen şi Anders Jalkeus. Impreună The Real Group are peste 2000 de concerte interpretate pe cele mai mari scene ale lumii.
   Cu un repertoriu variat ce promoveayă muzica de calitate la cel mai inalt nivel, grupul a reuşit să câştige numeroase premii prestigioase şi de altfel să ajungă la inima a peste 60,000 de mii oameni.


       "Cuvântul rostit trebuie să fie asemenea rubinului, mic, dar de mare preţ. Cât timp nu ai vorbit, cuvântul a stat in puterea ta, de indatâ ce l-ai rostit, el te ţine sub puterea lui." Abu Shakur Balkhi

   Cu drag,
Arting Everybody

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu